Scurt istoric al masajului

      Istoria ne arată că masajul s-a practicat în toate timpurile și s-a dezvoltat la toate popoarele cunoscute. Cu toate că această practică a căpătat foarte târziu această denumire, originea sa se pierde în negura vremurilor.
      Primele aplicații ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au aparut la greci și romani, constituind o metodă importantă de îngrijire a răniților. Pentru prima dată în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregătire fizică a diferitelor categorii de atleti. Masajul era indicat atât înainte, cât și după întreceri, cu scopul de a preveni și combate oboseala musculară.
      Se pare că masajul a fost unul dintre primele și cele mai simple mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferințelor. A pune cu blândețe mâna pe locul dureros, a mângâia fruntea fierbinte a unui suferind, a încerca să îndepărtezi din corp cauzele raului, au fost la început gesturi spontane, care produceau subiectiv efecte binefăcătoare. S
      e atribuie masajului o origine magică, pentru că la unele popoare vechi manevrele erau însoțite de cuvinte sau gesturi rituale, de descântece sau formule neînțelese, iar la altele se practica de către reprezentanții cultului religios.
      Din istoria Egiptului antic, lungă de peste 50 de veacuri, s-au păstrat numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripții, picturi și sculpturi, care aduc mărturie despre folosirea masajului în scop de tratament al unor răni sau boli ale corpului. 
      Medicina traditională chineză are o foarte mare vechime. După unele documente se constată că masajul a fost practicat de chinezi cu peste 3000 de ani înaintea erei noastre. O castă de preoți-medici îl folosea în scopul activării circulației sângelui și a umorilor din corp, al stimulării sau liniștirii nervilor și al vindecării unor tulburări și boli cronice ale organismului.
      În India antică, masajul a fost cunoscut și practicat de catre popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual. Vechii indieni iși ungeau corpul cu uleiuri aromate și se îmbăiau în apele fluviilor sau lacurilor socotite sacre. Masajul indian consta din neteziri, presiuni și frământări ale părților moi ale corpului, începând cu fața, continuând cu trunchiul și încheind cu membrele. 
      Alte popoare vechi ale orientului, ca asirienii, babilonienii, mezii și perșii, au folosit la rândul lor masajul ca tratament în special al războinicilor răniți în lupte. 
      Herodicos din Lentini (428-347 i.en) a fost un gimnast și medic celebru, socotit pe drept cuvânt părintele gimnasticii medicale și al masajului. El prescria bolnavilor săi anumite exerciții fizice și procedee de masaj, care contribuiau la întărirea corpului si vindecarea bolilor. 

      Hipocrat (460-377 i.en), cel mai mare medic al antichității, a învățat masajul si gimnastica de la Herodicos. El a descris efectele și indicațiile acestor metode, dovedind o profundă înțelegere a influențelor sale fiziologice. Masajul, spunea Hipocrat, poate întări o articulație slabă, sau poate mobiliza o articulație înțepenită; executat cu putere, masajul tonifică țesuturile, executat cu moderatie le înmoaie.
       Perioada suedeză (sec. XIX) – poetul Ling este fondatorul gimnasticii suedeze preluând lucrările chinezilor și răspândind ideile în toată Europa
       Perioada modernă – după primul și al doilea război mondial masajul a fost neglijat în favoarea mecanoterapiei, din a doua jumătate a secolului XX masokineziterapia îmbracă aspectul unei specialități cu baze științifice anatomo-fiziologice.
       În prezent masajul se sprijină pe date fiziologice și psihologice care au permis stabilirea unor legi și tehinici obiective.